Când este o trimitere urgentă?

Maria Tiron

Ce este o trimitere și cum este aranjată?

Pacienții au dreptul să ceară să fie îndrumați pentru tratament de specialitate în rețeaua NHS. Cu toate acestea, dacă trimiterea este făcută și dacă este tratată cu prioritate depinde de medicul de familie, mai precis dacă acesta consideră că este necesară din punct de vedere clinic. În general, un pacient nu poate genera o trimitere fără o scrisoare de la medicul de familie, cu excepția problemelor tratate de clinicile de sănătate sexuală sau de departamentele de urgențe.

Deciziile unui specialist medical cu privire la prioritizarea trimiterilor ca fiind urgente sau non-urgente reprezintă, fără îndoială, o provocare. Este numai responsabilitatea medicului să decidă urgența nevoilor unui pacient, decizii pe care le va lua de obicei având la bază propria lor evaluare inițială, înțelegerea istoricului pacientului, examinare medicală și îndrumările NHS.

În centrul procesului decizional este întrebarea dacă problema de sănătate a pacientului necesită tratament prioritar. Aceasta include luarea în considerare a stării de sănătate a pacientului, dacă aceasta este în general stabilă și dacă așteptarea unei programări este susceptibilă să îi facă rău pacientului.

Trimiteri urgente.

O trimitere urgentă este aceea pe care clinicienii o consideră suficient de gravă pentru a justifica o investigație rapidă. Uneori, este nevoie de un specialist, deoarece medicul de familie decide că simptomele necesită investigații suplimentare, tratamentul explorat până acum nu a fost eficient, iar investigațiile deja efectuate au evidențiat rezultate neobișnuite. Traseul de trimitere urgentă este de obicei (dar nu întotdeauna) rezervat pentru suspiciuni de cancer, dar cele mai multe trimiteri urgente nu se concretizează cu un diagnostic de cancer. Trimiterea este considerată urgentă, deoarece specialistul trebuie să efectueze rapid investigațiile pentru a încerca să stabilească ce nu este în regulă. O trimitere urgentă înseamnă că pacientului i se va oferi o programare la un spital în termen de două săptămâni.

La transmiterea unei scrisori de trimitere, este important ca aceasta să fie marcată în mod clar ca urgentă sau non-urgentă. Îmi amintesc un caz care a implicat un pacient cu leziuni neurologice foarte grave în care oftalmologul a marcat formularul către medicul de familie, care a solicitat ca pacientul să nu fie considerat o urgență, dar a recomandat pacientului să fie văzut „cât mai curând posibil” și, prin urmare, pacientul a primit o trimitere normală, fără a fi solicitată în regim de urgență. Acesta este un exemplu perfect al unei recomandări de trimitere lipsite de claritate cu privire la caracterul său urgent.

Dacă un pacient a primit o trimitere urgentă, este important să vă asigurați că medicul are adresa corectă și datele de contact ale pacientului. În special de la începerea pandemiei, unele trusturi comunică numai prin e-mail. Este extrem de important să vă asigurați că au o adresă de e-mail actualizată și corectă pentru contactarea pacientului.

Este, de asemenea, important ca pacientul să se asigure că este disponibil în următoarele două săptămâni pentru a participa la o programare și că, dacă nu este disponibil, să transmită foarte clar acest lucru medicului.

Dacă limba engleză nu este prima limbă a pacientului și este necesar un traducător, pacientul trebuie să anunțe spitalul, iar spitalul ar trebui să aranjeze ca un traducător să participe la programare.

Spitalul ar trebui să trimită o notificare cu privire la o programare, de obicei prin scrisoare, în câteva zile, dar uneori acest lucru este stabilit prin telefon.

Dacă programarea se face de urgență, pacientul va fi vizitat în mod normal de un specialist, deși pot fi necesare mai întâi teste pentru a stabili cauza simptomelor.

Trimiterile non-urgente.

Cel mai adesea o trimitere non-urgentă urmează să fie programată în avans, deoarece nu implică o urgență medicală. Acest lucru este adesea descris ca „electiv”. Această denumire nu este pentru a diminua gravitatea unei afecțiuni care ar putea provoca disconfort zilnic și pe care pacientul ar dori să o trateze cât mai devreme posibil – dar în cele din urmă NHS trebuie să își prioritizeze serviciile.

Dacă un pacient este trimis pentru un tratament non-urgent la un specialist, îndrumările publicate în ianuarie 2020, stabilesc timpul maxim de așteptare la 18 săptămâni. Aceasta este cunoscută sub numele de „țintă de 18 săptămâni”. Acesta este timpul de așteptare care începe odată ce un spital a primit o trimitere de la un medic de familie sau de la un alt lucrător din sistemul de sănătate.

COVID-19 și impactul asupra trimiterilor urgente și non-urgente.

Dacă ținta de 18 săptămâni este acum una doar de perspectivă și pusă în așteptare din cauza pandemiei, nu există suficiente indicații clare sau date pentru a putea face un astfel de comentariu. Cu siguranță, la declanșarea pandemiei COVID-19, multe dintre trusturile NHS ca parte a răspunsului lor la pandemie, i-au instruit pe medicii de familie să nu mai trimită pacienții pentru programări de rutină la spital și au luat în considerare doar trimiterile urgente. Listele de așteptare au fost în mare parte închise pentru programările ambulatorii, testele de diagnosticare și chiar pentru anumite servicii aferente celor suferind de cancer.

Trimiterile non-urgente și tratamentul asociat sunt mult mai susceptibile de a fi supuse unor întârzieri mari din cauza schimbării priorităților spitalelor de la începerea pandemiei.

Trimiterile urgente și tratamentul asociat au rămas disponibile, în primul rând pentru cazurile de cancer, sănătate mintală și pacienți pediatrici, chiar și în toiul pandemiei, totuși, medicii de familie au raportat că un număr mare de trimiteri urgente sunt refuzate.

Sarcina deja dificilă de separare a trimiterilor între urgente și non-urgente a devenit, fără îndoială, încărcată de un grad de incertitudine mult mai mare, de la începerea pandemiei, deoarece fiecare Trust NHS are propriul set de reguli și protocoale privind tratamentul trimiterilor. Acest lucru este accentuat de Îndrumarul NHS, care își schimbă rapid abordarea trimiterilor ca răspuns la fluctuațiile pandemiei.