Întârzieri în îndepărtarea stenturilor ureterale

În februarie 2020, Direcția de Investigare a Siguranței în Domeniul Sănătății (HSIB) a publicat un buletin provizoriu în legătură cu „Îndepărtarea cu întârziere și neplanificată a stenturilor ureterale”. M-a interesat acest lucru, deoarece am avut destul de multe cazuri de neglijență medicală, în care pacienții de sex feminin au suferit leziuni ale ureterului în timpul intervențiilor chirurgicale de rutină și acest lucru nu a fost observat decât la ceva timp după leziunea inițială a ureterului. Acest lucru, la rândul său, a condus la scurgerea de urină în cavitatea internă și toți clienții au trebuit să fie supuși unei intervenții chirurgicale complexe asupra aparatului urinar pentru a repara daunele.

Această intervenție chirurgicală complexă a necesitat în toate cazurile inserarea unui stent ureteral.

Stentul este un tub subțire care este introdus în ureter pentru a-l menține deschis și pentru a preveni sau trata obstrucția fluxului de urină din rinichi. În cazurile în care am fost implicat, ureterul fusese tăiat din greșeală, iar stentul a permis repararea ureterului și i-a permis să se vindece după ce au fost suturate la loc. În multe cazuri, stenturile sunt utilizate atunci când apare blocajul ureterului din cauza pietrelor la rinichi; compresie externă, cicatrici etc.

În toate cazurile, stentul a fost temporar și a trebuit îndepărtat după un anumit interval de timp. În toate cazurile, acest lucru nu s-a întâmplat și stenturile au fost lăsate pe poziție prea mult timp. În unul dintre cazuri, stentul a fost lăsat timp de aproape un an din greșeală și acest lucru a determinat ca clientul meu să sufere inflamații, ceea ce a dus la senzația de urgență și la creșterea frecvenței urinării.

HSIB a primit o notificare de conștientizare a siguranței de la o mare unitate educațională din cadrul NHS Trust, deoarece a existat o problemă la acel NHS Trust, cu retenția stenturilor ureterale care nu au fost îndepărtate în timp util, ceea ce a dus la „încrustarea” stentului care provoacă rănirea pacientului și poate duce la nevoia de îndepărtare a stentului de către un urolog sub un anestezie generală. Exact acest lucru s-a întâmplat în fiecare dintre cazurile mele.

Raportul HSIB citează o lucrare publicată de Bultitide și colab. (2003) care afirmă:

„Dacă un stent ureteral este lăsat mult timp, poate deveni mai dificil de îndepărtat, ceea ce duce la o ședere mai lungă la spital, la un timp de recuperare prelungit și este asociat cu o morbiditate crescută. Poate afecta funcția renală a pacientului pe termen lung și poate duce la pierderea pe cale iatrogenă a unui rinichi (pierderea unui organ în urma unei intervenții medicale). Dacă este bilaterală, poate apărea pierderea ambilor rinichi, necesitând dializa sau transplantul.”

Riscuri legate de siguranță ale stenturilor

Raportul făcea referire la un caz care a implicat un pacient cu antecedente medicale complexe care a avut un stent ureteral in situ timp de peste un an, iar stentul a fost grav incrustat și a afectat funcția renală a pacientului. Acest caz a evidențiat potențialele riscuri naționale de siguranță și a inclus:

• Utilizarea registrelor de stentare
• Comunicarea cu pacientul
• Îngrijirea medicală pentru rinichi/pietrele ureterale în spitale
• Timpii de așteptare și accesul la programări clinice
• Alocarea de personal non-medical de suport pentru a sprijini programul de îngrijire a rinichilor/pietrelor ureterale

În plus, raportul HSIB a evidențiat importanța pentru „Diagnosticarea corectă de la prima încercare” cu privire la serviciile urologice și acest lucru a relevat faptul că din cele 140 de spitale care oferă servicii de urologie au existat variații „semnificative” în practica clinică. Aceasta înseamnă că nu toți fac același lucru. Prin urmare, acest lucru duce la erori umane și una dintre problemele identificate a fost legată de modul în care a fost înregistrată inserarea stenturilor. Unele spitale folosesc un registru de stentare și altele nu.

Cealaltă problemă a fost că unii pacienți nu au înțeles scopul stentului sau consecințele întârzierii îndepărtării acestora. În unul din cazurile mele, prima limbă a clientului meu nu era engleza. Nu vorbea deloc engleză și, prin urmare, nu știa că stentul a fost lăsat prea mult timp. De fapt, a trecut aproape un an până să fie îndepărtat.

De asemenea, medicii de familie ar trebui să știe dacă pacientul lor are un stent și pentru cât timp ar trebui să fie in situ. Raportul HSIB a evidențiat problema urmăririi stenturilor. Prin urmare, este important ca pacientul și medicul de familie să fie informați și să fie conștienți de momentul în care stentul trebuie îndepărtat, astfel încât medicul din spital poate fi contactat dacă o programare pentru îndepărtare nu este stabilită în timp util.

Dacă un pacient are alte probleme de sănătate, cum ar fi cancerul; probleme cardiace etc., acest lucru poate distrage atenția de la problema urologică. S-ar putea să ajungă să se „piardă în sistem”, deoarece se concentrează asupra celorlalte nevoi medicale ale acestora.

HSIB continuă să exploreze problemele de siguranță identificate și investigația sa se va concentra asupra:

„Programelor de îngrijire a pacienților:

• Cu prezentări acute de pietre la rinichi
• Supuși unor intervenții chirurgicale planificate pentru rinichi sau pietre ureterale, inclusiv modul în care stenturile ureterale sunt utilizate, înregistrate, monitorizate și îndepărtate.

La fel și pentru modalitățile pentru urmărirea pacienților în regim ambulatoriu. Acest lucru se va limita la factorii relevanți pentru pietre și stenturi, deoarece HSIB întreprinde în prezent o investigație care va analiza în detaliu programările în ambulatoriu și urmărirea lor”.

Așteptăm raportul final și sperăm că acesta va crea un cadru comun coerent pentru toate cele 140 de instituții spitalicești cu servicii urologice.

Articol pentru blog scris de Stephanie Prior, șefa departamentului Neglijență Clinică.