Pieton lovit de o mașină când traversa strada primește o sumă considerabilă drept despăgubire

Contact
Table of Contents
La Osbornes Law știm că cea mai bună modalitate de a obține o despăgubire cu valoare ridicată pentru clienții noștri este să investigăm în mod temeinic cererea și să ne asigurăm că obținem toate dovezile necesare pentru a duce la maximum despăgubirea (inclusiv rapoarte medico-legale ale experților pentru a confirma vătămările suferite și înscrisuri probatorii pentru a dovedi pierderile financiare). Acest proces necesită timp și nu toți reclamanții doresc să aștepte până când procesul este finalizat.
Siobhan McIvor, partener la Osbornes Law, a soluționat cererea de despăgubire a unui pieton lovit de o mașină când traversa strada, care a suferit diverse leziuni ortopedice, în termen de 6 luni de la inițierea cererii, imediat ce a fost publicat raportul de accident al poliției, care susținea afirmația reclamantului că șoferul care l-a lovit conducea prea repede.
Reclamantul a considerat că procesul de depunere a unei cereri de despăgubire este stresant și a fost ușurat să își vadă soluționată cererea și să își continue viața. Siobhan a menționat: „Clientul nostru merita o despăgubire integrală și sunt bucuroasă că am putut să îi oferim acest lucru, permițându-i să își continue viața.”
Dacă ați fost implicat într-un accident rutier și doriți să apelați la un avocat cu experiență și compasiune, care adaptează modul în care urmărește fiecare cerere de despăgubire în funcție de dorințele și nevoile fiecărui client în parte, puteți să ne sunați la 0207 482 8445 sau să completați formularul nostru online de mai jos.
Share this article
“Fielding a first class, very well resourced team of litigators, the personal injury department at Osbornes is rated for its diverse workload of complex, high-value injury claims.”
“Osbornes is a well-regarded personal injury practice well equipped to advise on high-value and high-profile claims.”
Contactați un avocat român pentru despăgubiri în urma unui accident rutier
Sunați pentru a discuta cu un avocat român chiar astăzi 0207 482 8445
Contactați-ne acum Completați formularul online
Alte articoleVIEW ALL
- 29.6.2023
Serco amendata cu £240.000 după ce un bărbat...
Health & Safety Executive (Executivului pentru Sănătate și Siguranță la muncă) a amendat firma Serco cu £240.000 pentru un...
Read more - 26.6.2023
Despăgubire de peste 70.000 de lire sterline pentru...
L.S, avocat asociat de la Osbornes Law, a soluționat o cerere de despăgubire de peste 70.000 de lire...
Read more - 14.6.2023
Accident de motocicletă – Despăgubiri de peste 3 milioane...
Accident de motocicletă produce vătămări care pot schimba viața. K.M, asociat principal la Osbornes Law...
Read more - 25.7.2022
Cum să faceți o solicitare de despă...
Dacă ați fost implicat într-un accident rutier într-un stat din Uniunea Europeană, este posibil să aveți dreptul să...
Read more - 16.9.2020
Despăgubiri Accident Rutier în Anglia UK
Cazul unui client care a fost implicat într-un accident rutier în Anglia. Clientul nostru, un cetățean român, a...
Read more - 24.8.2018
Compensații pentru pasageri implicați în accidente...
Solicitări de compensații pentru pasageri implicați în accidente auto Solicitări privind pasageri implicați în accidente...
Read more - 10.8.2018
Leziune cerebrală în urma unui accident auto
Despăgubiri cerute de avocați în urma unui accident auto cu leziuni cerebrale. Firma Osbornes Solicitors a acţionat î...
Read more